Am reuşit într-una din zile să stârnesc o dispută aprinsă în rândul managerilor de proiect cu care împart acelaşi birou afirmând că nu există proiecte de calitate. Nimic nu este mai provocator decât să spui profesioniştilor că nu ştiu ce fac. Dar să mă justific. Cine are o bază (cel puţin teoretică) în managementul proiectelor cunoaşte cu siguranţă “triunghiul de aur”
Calitatea unui proiect este evaluată prin prisma a trei aspecte: calitatea livrabilului (a ceea ce rezultă de pe urma proiectului), timpul de implementare şi termenul lansării şi resursele de cost (şi nu numai) utilizate pentru implementarea proiectului.
Vreau să fac din start următoarea precizare. Calitatea unui proiect nu se confundă cu calitatea livrabilului. Adică produsul final obţinut în urma implementării proiectului poate fi unul bun dar proiectul poate fi un eşec din punct de vedere al termenului de livrare sau al costurilor pe care le implică la fel cum produsul final poate fi de o calitate satisfăcătoare (dar nu foarte bună) dar proiectul să fie unul reuşit. Triunghiul echilateral există doar în teorie (nici măcar triunghiul din figura de mai sus nu garantez că are toate unghiurile de 60°). În practică proiectele fie depăşesc costurile, fie depăşesc termenele fie se sacrifică livrabilul (mai precis calitatea acestuia) de dragul încadrării în timp şi/sau în costuri. Orice altă combinaţie este posibilă cu mentiunea că costurile variază direct proporţional cu calitatea şi în general invers proporţional cu termenul de livrare. Excepţie fac proiectele cu costuri fixe importante pentru care orice zi de întârziere înseamnă costuri în plus. Deci daca vrei calitate trebuie să investeşti suplimentar, dacă vrei rapiditate în execuţie ai nevoie de resurse suplimentare.
Am scris acest articol pentru a facilita celor neiniţiaţi înţelegerea motivelor pentru care un proiect întârzie, costă mai mult sau livrabilul rezultat nu este conform cu aşteptările.
Pentru început este foarte important să se identifice toate persoanele, instituţiile sau entităţile care au legătură cu proiectul sau care sunt influenţate de acesta. Pare simplu din taste, e mult mai dificil în practică. Identificarea corectă a stakeholderilor (căci aşa se numesc persoanele şi entităţile de mai sus) conduce apoi la fixarea corectă a scopului proiectului, a ceea ce se doreşte de la proiect, a calităţii livrabilului. Orice scăpare acum înseamnă costuri suplimentare şi timp suplimentar ulterior pentru că, orice modificare a scopului proiectului implică timp pentru evaluare şi costuri pentru implementare. Din nou pare uşor în teorie. În viaţa reală se întamplă însă ca, pe parcursul implementării proiectului să fie nevoie de modificări ale scopului, ale cerinţelor sau ale calităţii livrabilului nu neapărat din pricina unor omisiuni ci din motive obiective externe proiectului.
În altă ordine de idei, costurile iniţiale ale proiectului şi durata de timp necesară implementării se stabilesc prin estimări. Cu toată experienţa anterioară a entităţii care implementează proiectul, cu toate metodele şi tehnicile contabile şi statistice, estimările au o acurateţe cuprinsă între 70% şi 95%. Deci tot rămâne o probabilitate de minim 5% de abatere de la timp si cost.
Modificarea scopului şi estimarea eronată sunt principalele motive pentru care proiectele întârzie sau costă mai mult. Bineinţeles că în practică intervin şi corupţia şi/sau experienţa şi pregătirea precară a managerului de proiect dar aceste aspecte nu fac scopul prezentului articol (altfel am fi avut nevoie de timp suplimentar si de alte resurse).