Articolul asta nu este despre omosepsualii care vor sa ne fure copiii, nici despre optiunile fiecaruia in privinta familiei, dar daca saptamana asta as fi scris ceva care sa nu contina cuvantul “referendum” riscam sa nu il citeasca nimeni.
Nici nu mi-am pus copiii gaj pentru vreun credit. Ci doar i-am trimis, pe cei de la scoala, la o banca reala. Pentru ca, fiind profesor de discipline economice le vorbesc adesea despre credit, anuitate, dobanda, principal etc dar stiu ca nu este suficient.
Asa ca am facut o lista cu 29 de unitati bancare din Ploiesti rugand fiecare elev sa indice un numar de la 1 la 29. Cerinta era sa solicite fiecare un credit pentru a achizitiona un apartament in valoare de 50.000 de euro. Difera insa de la clasa la clasa perioada pe care se face creditul (20, 25 sau 30 de ani) si avansul de care dispun elevii (10.000, 20.000 sau 30.000 de euro).
Saptamana viitoare voi prezenta intr-un excel comparatie intre banci si credite astfel incat elevii sa poata compara sumele platite in functie de durata creditului sau valoarea avansului.
Sunt mai multe motive pentru care am apelat la acest exercitiu:
- Pentru a-i ajuta pe elevi sa isi insuseasca termeni precum credit, dobanda, anuitate, principal, rata, DAE etc.
- Pentru ca elevii sa poarte o conversatie reala pe teme economice. Nu un joc de rol, nu un studiu de caz, nu o simulare sau orice altceva. Practica pura. Realitate
- Pentru a le da posibilitatea sa vada cum se imbraca si cum vorbeste cineva care activeaza in domeniul economic. Pentru ca eu cand le zic sa vina la camasa, unii dintre ei se uita la mine urat.
- Pentru a lua contact cu domeniul economic. Ca din afara poate pare roz. Dar de fapt s-ar putea sa nu corespunda asteptarilor unora. Si e mai bine sa isi dea seama acum decat dupa ce termina facultatea
- Pentru ca elevii mei sa constientizeze efectele indatorarii si modul in care dobanda si contextul economic lucreaza in defavoarea lor, banca neasumandu-si niciun risc.
- Pentru a le inocula copiilor ideea economisirii. Un avans mai mare inseamna o rata mai mica, o durata mai redusa si in final o suma mai mica restituita. Avand varste cuprinse intre 15 si 18 ani au cam 10 ani la dispozitie sa puna ceva deoparte. Si daca isi formeaza de acum acest obicei, le va fi mult mai usor pe viitor.
Unii au parut incantati de idee. Dar multi dintre ei si-au manifestat urmatoarea temere:
-Daca ne vor da afara?
-De unde? Din banca?
-Daca nu ne vor lua in serios?
-Modul in care va veti prezenta va determina si reactia celui/celei cu care vorbiti. Dar de dat afara nu cred ca va vor da. De ce ar face-o? Sunteti practic viitorii lor clienti
-Pentru ca nu avem niciun venit si nu putem lua practic acel credit. Si ar pierde timpul cu noi.
-Nu imi place negativismul vostru. Dar hai sa fiu de acord cu voi. Presupunem ca va dau afara. Ce faceti?
-Incercam la alta banca –a zis unul dintre ei.
-O idee buna. Doar ca o puteti face doar cei care ati tras una dintre bancile mari. Cine a tras Leumi, Idea Bank, Credit Agricole etc –n-au decat o singura locatie.
-Mergem cu un adult –a raspuns altul.
-Deja incepeti sa fiti orientati spre solutii si asta imi place. Dar aveti grija ca n-as vrea sa ma trezesc eu cu adultul la scoala ca v-am pus sa il tarati la banca. Si in fond as vrea sa vorbiti voi cu agentul, nu adultul cu care mergeti. Ca nu ii pun adultului nota.
-Pai si atunci ce solutii ne dati? –intreaba una dintre eleve.
-Imi place cum gandesti. E o tehnica de comunicare care recomanda ca atunci cand nu stii un raspuns sa pui o intrebare. Iti permite sa castigi timp de gandire si iti da posibilitatea sa obtii feedback de la ceilalti. Vom vorbi despre asta peste vreo cateva saptamani. Dar hai sa va raspund la intrebare.
Eu vad trei posibilitati. Va duceti ca simplu client. E posibil ca agentii sa fie totusi reticenti. Atunci le puteti explica scopul vizitei voastre. Ca un profesor v-a dat tema sa obtineti aceste date. Daca in continuare sunt reticenti retineti-le numele. Si faceti o poza cu banca la iesire. Ca ma voi ocupa eu sa afle si “aia de la Bucuresti” cum se poarta ei cu viitorii clienti. Si cei 5000 de prieteni pe care ii am pe facebook. Si nu cred ca le-ar placea. Dar sa speram ca nu se va ajunge acolo