Cei care ma urmariti pe facebook si instagram ati fost vazut probabil postarile din concediul cu autorulota din ultimele 4 zile.


Unora (care ati fost prin zonele acelea sau care sunteti pasionati de genul asta de concedii) v-au trezit amintiri placute, pe altii poate v-au agasat atatea poze iar unii sunteti probabil curiosi cum a fost.


IDEEA
Dupa luna petrecuta in Thassos in 2019, acesta a fost, in opinia mea, cel mai frumos concediu petrecut in familie (desi a fost frumos si la Roma, Atena, Oslo, Budapesta, Viena sau Granada).

Ideea concediului cu autorulota face parte dintre cele 100 de lucruri de facut cu copiii pe care mi le-am stabilit in 2018. Dar abia in 26 iunie 2020 am transformat ideea in plan. Atunci am fixat pentru fiecare membru al familiei cate un obiectiv (legat in principal de citit) pe care, daca il atingeam toti pana in august 2020 (de ziua Marilenei) urma sa mergem cu autorulota. Nu l-am atins niciunul. In octombrie 2020 (de ziua mea), un membru al familiei nu isi atinsese obiectivul asa ca nu am mers nici atunci. De ziua Melaniei (ianuarie 2021) toti atinsesera obiectivele dar era in timpul anului scolar si, cum 3 dintre noi avem legatura cu invatamantul, nu am putut pleca.
In martie 2021 am achitat contravaloarea inchirierii autorulotei iar de ziua lui Mihai (aprilie 2021) totul era pregatit.


TRASEUL
Cu 2 saptamani inainte am conceput un traseu. Am stabilit lista de obiective, m-am documentat in privinta ghidajului si am facut calcule de costuri si de kilometri (am absolvit scoala postliceala de agent de turism-ghid). Initial stabilisem sa vizitam urmatoarele obiective:

Vineri
Castelul Kalnoky Miclosoara
Lacul Sfanta Ana
Baile Tusnad
Castelul Miko

Sambata
Salina Praid
Sovata
Lacul Rosu
Cheile Bicazului si barajul Bicaz cu lacul Izvorul Muntelui
Piatra Neamt
Manastirea Agapia

Duminica
Cetatea Neamt
Humulesti
Palatul Ruginoasa
Cotnari
Iasi

Insa pentru ca vremea nu ne-a permis am ratat Lacul Sfanta Ana si Castelul Miko. De asemenea nu am apucat sa vedem nici Iasi, Cotnari si Ruginoasa. Poate cu alta ocazie.

CE AM INVATAT
Nu stiu cum vedeti voi concediile dar, pentru mine, o calatorie e o lectie de viata. Asa ca in acest concediu am avut ocazia sa ii invat pe copii:
Geografie –le-am aratat pe harta prin ce judete trecem si le-am explicat formele de relief. Le-am povestit despre cele 3 regiuni prin care am trecut (Muntenia, Transilvania, Moldova). Mihai a invatat si codificarea judetelor la numerele de inmatriculare.
Istorie –la Salina Praid le-am vorbit despre romani, la Castelul Kalnoky despre unguri si cucerirea Transilvaniei, la Cetatea Neamt despre Stefan cel Mare
Religie – la Agapia au luat pentru prima oara contact cu o manastire si le-am explicat ideea de viata monahala. Au vazut catolici pregatindu-se de Paste si le-am explicat asemanarile dintre ortodoxism si catolicism (nu stiu cu cat au ramas din ce le-am povestit dar sigur isi vor aminti cand).
Literatura -le-am povestit copiilor despre Creanga si si-au amintit de Capra cu trei iezi si Punguta cu doi bani cand am vizitat parcul tematic. Apoi am ascultat pe drum si alte povesti.
Sociologie. Aici am doua povestioare faine:

La un restaurant unguresc in Baile Tusnad, ospatarita ne-a intrebat la un moment dat:
– O mai lasam pe ciorba aici?
Iar cand a fost sa platim:
– Mai este 20 de lei sa va dau eu 50?
Am profitat de ocazie sa le povestesc copiilor cine sunt ungurii, cum au ajuns aici, de ce sunt diferiti de noi si ca sunt oameni de treaba.

La casa memoriala Ion Creanga ghidul zice la un moment dat:
– Si l-o stuchit pe Nica si pe ceilalti copii.
Melania a fost pe faza:
– Tati ce e aia “stuchit”?
Aici le-am povestit de regionalisme si de ce vorbesc moldovenii cu accent diferit.

CUM A FOST
In acest circuit am fost impreuna cu fratele, cumnata si cei doi copii ai lor. Desi ne asteptam sa fie inghesuiala, a fost foarte foarte fain. Am avut tot felul de jocuri pe drum, am ascultat povesti de Ion Creanga iar copiii s-au jucat impreuna (noi oricum stam in aceeasi curte). Desi ne asteptam sa fie inghesuiala, autorulota e destul de bine compartimentata si a fost loc berechet. Si, desi am facut peste 1000 km, nu ne-am simtit obositi din cauza drumului. Noi cei mari am avut ocazia sa stam de vorba (pentru ca acasa nu prea avem timp).

Dezavantajul aici e ca fiecare avea tabieturile lui: eu ma trezeam devreme (6 sau 6:30), restul se trezeau mai tarziu (in jur de 8). Noroc ca am avut ceva carti la mine. Eu as fi vrut sa bifam toate obiectivele de pe lista, ei ar fi vrut sa o luam mai usor. Am gasit si aici o cale de mijloc.

AVANTAJELE CONCEDIULUI CU AUTORULOTA
Concediile de acest gen vin cu cateva avantaje:
1. Poti face un circuit si vizita multe locuri
2. Ai libertate totala in privinta orei de sosire, orei de plecare si a locului unde te opresti
3. Beneficiezi de un confort neasteptat. (autorulota are dus, toaleta, frigider, 4 paturi individuale si un pat de 2 persoane, climatizare etc)
4. Iti poti pregati singur mancarea (e si mai ieftin si mai fain pentru ca toata lumea participa)
5. Te poti bucura de natura (noi am prins 2 zile ploioase sau cu zapada dar poti sta seara afara la un pahar de ceva. Macar un pahar de vorba)
6. Socializezi cu cei cu care mergi (te apropii de ei si la propriu si la figurat)
7. Poti invata copiii o multime de lucruri
8. Poti experimenta minimalismul (din punct de vedere al spatiului si al bagajelor necesare)
9. Copiii suporta mult mai usor drumul (daca le dai de lucru sau faci diverse activitati cu ei)
10. Avand in vedere ca se conduce cu B-ul, pot conduce mai multe persoane

DEZAVANTAJE SI PRECAUTII
Vacanta cu autorulota nu este insa pentru toata lumea. Iti recomand sa te gandesti bine daca sa inchiriezi o autorulota mai ales daca:
1. Esti genul de om care prefera sa stea tot sejurul in acelasi loc
2. Esti maxim de comod si preferi sezlongul, piscina si all inclusive-ul bulgaresc
3. Ai peste 1.85 metri si peste 120 kg (s-ar putea sa ti se para inghesuit)
4. Te gandesti ca faci economie. Cu autorulota nu iesi mai ieftin decat la hotel sau pensiune –detaliez mai jos.
5. Nu ai cu cine merge. Pentru o singura familie un concediu cu autorulota e scump. Iar daca cu cei cu care mergi nu ai o relatie stransa, atunci mai bine nu incerca.

COSTURI
Asa cum am zis si mai sus, un concediu cu autorulota nu este ieftin. Pe noi acest concediu ne-a costat 2 lei pe zi de persoana. (4 persoane * 2 lei * 270 de zile –intervalul cuprins intre 26 iunie 2020 si 20 martie 2021).

Costurile totale le aveti defalcate mai jos:
• Inchiriere autorulota 1960 lei, partea noastra fiind de 980 lei (autorulota se inchiriaza cu 100 de euro pe zi si mai platesti inca 100 de euro taxa de igienizare, indiferent de durata sejurului). Initial mi s-a parut mare aceasta taxa de igienizare. Dar la ce noroaie au fost si avand in vedere ca am plecat cu 4 copii dupa noi, eu n-as fi facut curat in autorulota pe banii astia.
• Motorina si taxe de campare: 655 lei in total deci 328 lei de familie
• Alimentele ne-au costat 305 lei (doar partea noastra). De mancat am mancat la comun dar fiecare familie isi mai cumpara diverse pe parcursul zilei.
• Jucarii si suveniruri 100 lei (partea noastra). Aici intra magneti si alte jucarii pentru cei mici.
• Restaurant 130 lei (partea noastra). La Baile Tusnad am mancat la un restaurant cu specific unguresc ca sa gustam din preparatele lor traditionale. Noua ne-a placut gulasul, copiilor nu.
• Tort 85 lei. Asa cum am zis in introducere a fost ziua lui Mihai. Asa ca, in timp ce dormea am oprit si i-am cumparat un tort. Si apoi i-am facut o surpriza.
• Muzee: 404 lei (partea noastra). Deja copiii s-au marit si platim cate 4 bilete. Dar chiar si asa, a meritat.

IN TOTAL noi am cheltuit 2332 lei. Unora vi se va parea mult. Altora vi se va parea putin. Pentru posibilitatile noastre financiare a fost un efort considerabil (aproape tot salariul meu de profesor pe februarie). Dar pentru ca am strans bani din timp, nu ni s-a parut asa greu de suportat. Si a meritat pana la ultimul leu. A fost o experienta faina si, asa cum afirm si in Principiile Banilor cheltuielile ar trebui sa ne faca fericiti si sa cumpere experiente, nu lucruri.

Nu ma intrebati detalii tehnice despre autorulota. Tot ce stiu e ca a fost Renault dar nu stiu de care (e aia din poza). Dar Dana e foarte de treaba si va poate da toate detaliile pe care vreti sa le stiti. O gasiti la telefon 0747.757.798, pe facebook pe instagram sau pe internet.

Total Page Visits: 929 - Today Page Visits: 5

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *