Inainte de referendum am facut un calcul impartind costurile totale la populatia Romaniei. Reiesea ca pentru fiecare cetatean, fie ca avea sau nu drept de vot, statul cheltuia cate 9 lei.

Asa ca i-am indemnat pe cei care sustineau referendumul (si nu numai) sa contribuie cu cate 9 lei. Bani din care urma sa luam rechizite unor copii cu posibilitati materiale reduse.

Dupa postare m-a sunat dl Florian Tocitu, directorul scolii 19, o scoala din cartierul ploiestean Mimiu spunandu-mi ca are in clasa pregatitoare si in clasa I 40 de copii care ar avea nevoie de aceste rechizite.

Apoi am selectat 16 elevi si am transformat aceasta actiune intr-un proiect in toata regula.

In faza de deschidere a proiectului am marcat momentul printr-o poza de grup, am stabilit scopul si am identificat stakeholderii.

In etapa de planificare am redactat planul proiectului, am colectat cerintele, am definit scopul si am redactat diagram WBS. Apoi am stabilit activitatile, relatia de precedenta dintre ele, am stabilit duratele si resursele si am intocmit un grafic Gantt. Am creionat un buget si am stabilit responsabili pentru fiecare actiune.

Comunicarea cu stakeholderii s-a facut prin intermediul retelelor sociale (pentru cei cu influenta mica) sau telefonic pentru cei cu influenta mare. Desi i-am lasat pe elevi responsabili, mi-am luat si eu masuri de precautie si i-am sunat personal pe cei care ar fi putut influenta proiectul. In schimb am avut carente la managementul riscului si ne-am trezit inainte sa plecam la scoala 19 cu rechizitele ca nu avem suficiente masini pentru a lua toti elevii cu noi

In etapa de executie am fost la Jumbo si am cumparat cele necesare. Doar ca realitatea nu a corespuns planului pentru ca nu am gasit caiete cu foaie velina si nici invelitori. Dar am ales sa modificam scopul si am cumparat penare.

Faza controlului s-a facut la casele de marcat. Cand am constatat ca am luat cu 4 ascutitori mai putin, penarele erau de 2 feluri iar un set de acuarele era diferit de celelalte 39. Dar era la acelasi pret.

Inchiderea proiectului a reprezentat un moment in care am recapitulat ce am facut bine, ce am fi putut face diferit si ce vom putea imbunatati pentru proiectele viitoare (asa numitele “lessons learned”). Apoi le-am prezentat teoria de project management raportandu-ma la ceea ce am facut anterior. Iar pentru inchiderea festiva le-am dus copiilor acadele. A fost fain.

De-a lungul timpului, la multinationala am avut doua proiecte cu CAPEX de peste 1.000.000 de euro. Dar n-am simtit aceeasi implinire ca acum. Cu un buget de aproximativ 400 de euro am reusit sa bucuram niste copii de scoala primara si sa determinam niste adolescenti sa faca voluntariat si sa invete project management dintr-o situatie reala.

Va multumim tuturor celor care ne-ati sustinut

448total visits,1visits today

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *